Acasă  | Rețete pe țări  | Forum  | Dicționar  | Articole  | Rețeta ta  | Newsletter  | Ultimele  | RSS  | Link-uri  | Contact 
 Joburi  | Prieteni  | Bancuri  | Imobiliare  | Turism  | Meteo  | Știri  | Coduri poștale  | Financiare  | Curs valutar  | Calendar  | Ziare 

Completează datele și apasă pe "Trimite"
Numele tău:
E-mail-ul tău:
E-mail-ul prietenului tău:

Iepure cu sos Ragu

Ingrediente: 1 kg carne de iepure, 100 mg untdelemn, morcov, pătrunjel, țelină, ceapă, o foaie de dafin, piper, ienibahar, 100 ml suc de roșii, 100 ml vin alb sec, 3-4 felii lămîie, 30 g făină, 20 g zahăr, o ramură de cimbru, sare.

Mod de preparare: Zarzavatul și ceapa, rase prin răzătoarea cu găuri mari, se călesc 2 minute în tot untdelemnul; se sting, apoi, cu 200 ml apă fierbinte, numai cît să cuprindă zarzavatul. Carnea, tăiată în bucăți, se așează peste zarzavat și se lasă să fiarbă acoperită, la foc mic, întorcînd-o din cînd în cînd în sos. Cînd scade sosul, se mai completează cu apă, nu cu zeamă de marinare, deoarece, fiind acră, întărește zarzavatul. Cînd carnea este suficient de moale, se scoate din sos, iar acesta se trece prin sita de sîrmă inoxidabilă sau prin alt aparat de presat. Se pun din nou în cratiță, atît sosul, cît și carnea, se adaugă făina frecată cu sucul de roșii rece, vinul, piperul, ienibaharul, cimbrul, feliile de lămîie fără coaja albă și apa sau zeama de la marinare, dacă este nevoie, ca să rezulte circa 700-800 ml sos. Într-o tigaiță, se caramelizează zahărul (maro-deschis) și se stinge cu 2-3 linguri de apă fierbinte, se lasă pînă cînd se topește, apoi se amestecă cu sosul și se sărează după gust. Cratița se introduce în cuptor, unde se lasă 10 minute, ca să se ridice untdelemnul. Se servește rece ca fel întîi. În acest sos, cînd este strecurat, se pot pune 30-40 măsline, împreună cu toate celelalte ingrediente menționate mai sus, se lasă în cuptor 20 minute, ca să fiarbă și măslinele și să se ridice untdelemnul; mîncarea se servește rece.





Publicitate pe acest site
Copyright ©2002-2024 Pandora Impex SRL.