Mămăligă cu roșii și ciuperci
Rețetă tradițională din Italia
Rețetă lacto-vegetariană
Timp de preparare: 25 min.
Complexitate: redusă
Porții: 4
Ingrediente: Pentru mămăligă: 150 g mălai grisat, sare, 1/8 l lapte, 30 g unt.
Pentru legume: 250 g ciuperci, 1 ceapă, 2 linguri ulei de măsline, piper proaspăt măcinat, 200 g roșii mărunte, 80 g brânză de capră, 4 lingurițe Pesto (se găsește de-a gata sau se poate prepara din pătrunjel, usturoi și ulei - mixate).
Mod de preparare: Mămăliga se prepară în mod obișnuit.
Legumele: se curăță ciupercile și se taie în două, iar ceapa curățată se toacă mărunt. Se călesc ciupercile în uleiul încins, se adaugă ceapa, se călește și ea puțin, se sărează și se piperează. Se spală roșiile, se taie în 8 și se lasă și ele câteva minute să se călească.
Se pune mămăliga în farfurii adânci, se toarnă peste ea legumele călite și Pesto și se presară cu brânză de capră fărâmițată.
|