Mere în boccele
Rețetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 40 min.
Complexitate: medie
Porții: 4
Ingrediente: 1 foaie aluat de foetaj (din comerț), 3 mere, 1 lămâie, 3 linguri dulceață de căpșuni, 1 gălbenuș de ou, 30 g unt, 2 linguri de rom, zahăr tos, frișcă.
Mod de preparare: Curățați merele. Tăiați-le în cubulețe. Stropiți-le cu suc de lămâie. Puneți-le să se călească în untul încins. Stropiți-le cu rom. Acoperiți vasul cu un capac și lăsați să mijotească 5 minute.
Trageți vasul deoparte și adăugați dulceața. Amestecați-o în compoziție și lăsați-o să se răcească.
Porniți cuptorul. Tapisați o tavă cu hârtie de pergament.
Întindeți aluatul de foetaj și tăiați-l în patru pătrate.
Puneți merele amestecate cu dulceață în mijlocul fiecărui pătrat. Aduceți colțurile spre centru (cum se leagă bocceaua) și lipiți-le cu gălbenușul diluat cu o lingură de apă rece (aplicați-l cu o pană de gâscă sau cu o pensulă pe fiecare colț, apoi lipiți-le unul peste altul).
Băgați tava în cuptor la 210 grade C și lăsați prăjiturile să se coacă până se umflă și se auresc.
Lăsați-le să se răcească. Pudrați-le cu zahăr tos și serviți-le alături cu frișcă.
|