Plăcinte poale-n brîu
Rețetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 2 h
Complexitate: medie
Ingrediente: 500 g făină, 3 ouă, 200 g unt, 1 lingură zahăr, 200 ml lapte, drojdie cât o nucă, sare.
Umplutura: 400-500 g brânză de vacă, 2 linguri zahăr, 2 ouă, 1 linguriță făină, 1 lingură smântână, sare, coajă rasă de lămâie, vanilie, susan.
Mod de preparare: Se desface drojdia într-un castronaș cu 2-3 linguri lapte călduț, se amestecă cu 1 linguriță de zahăr și 1 linguriță făină și se lasă să dospească circa 20 de minute. Într-un castron mai mare se pune făina, iar la mijloc se toarnă drojdia dospită, gălbenușurile, restul de lapte călduț, sarea, zahărul și albușurile bătute spumă. Se amestecă totul, apoi se frământă bine circa 10 minute, după care se adaugă treptat 150 g unt topit, frământând în continuare. Când aluatul începe să facă bășici, se acoperă și se lasă să crească 30-40 de minute la cald. Între timp, se amestecă brânza de vaci cu zahărul, ouăle, făina, smântâna și aromele. Se împarte aluatul în 3 bucăți și din fiecare se întind foi groase de 1 cm, din care se taie pătrate cu latura de 15 cm. În mijlocul lor se pune umplutura de brânză, se aduc colțurile pătratului spre mijloc, în formă de plic, se apasă puțin cu degetele, se așază în tava usă cu unt și se mai lasă să crească. Se ung cu gălbenuș bătut, se presară cu susan (după dorință) și se coc la foc potrivit.
|