Pui cu muștar la cuptor
Timp de preparare: 1 h 45 min.
Complexitate: redusă
Porții: 4
Ingrediente: 1 pui, 2-3 linguri muștar, 50-100 ml ulei,1 lămîie, sare, piper, condimente dupa preferință, cartofi, țelină (rădăcină), morcovi.
Mod de preparare: Se curăță puiul, se spală, se condimentează și se pune într-o tavă.
Într-un shaker, se pun uleiul, muștarul, zeama de lămîie, puțină sare și un pic de apă sau bere. Se agită bine pînă devin ca o cremă subțire.
Cartofii, țelina și morcovii se curăță, se taie în bucăți mai mari, se condimentează și se pun în jurul puiului. Crema de muștar se toarnă peste pui și cartofi. Se mai adaugă puțină apă (aproape cît să acopere cartofii). Se dă la cuptor și se coace aproximativ 1 1/2 ore la 180 grade C.
|