Quiche cu ceapă și vin
Rețetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 50 min.
Complexitate: medie
Ingrediente: Pentru aluat: 200 g branza de vaci (slaba), 2 linguri lapte, 2 linguri ulei, 1 ou, sare iodata, 250 g faina, 3 lingurite praf de copt, grasime pentru uns tava.
Pentru umplutura: 300 g ceapa, 1 vanata, 4 linguri ulei de masline, 2 linguri zahar, 2 linguri otet rosu, 150 ml vin, 2 rosii mari, 120 g branza telemea, cateva crengute de cimbru, 1 lingurita ace de rozmarin, piper pisat mai mare.
Mod de preparare: Aluatul: Se amesteca branza de vaci cu oul, laptele, uleiul si sarea. Se-ncorporeaza praful de copt in faina si jumatate din cantitate se introduce in compozitia de branza, amestecand cu lingura, iar cealalta jumatate se introduce si ea, dar se framanta cu mixerul sau cu mana. Cu aluatul astfel obtinut se imbraca o forma de tarta (diametrul: 28 cm) unsa cu grasime.
Umplutura. Se curata ceapa si se taie in doua. Vanata spalata si stearsa se taie cubulete si se dunstuieste circa 4 minute in 2 linguri de ulei, amestecand intruna. Apoi se sareaza si se scoate din tigaie. In uleiul ramas se caleste ceapa, se presara peste ea zahar si sare, se lasa 3 minute sa se caramelizeze, se toarna vinul si otetul si se mai lasa sa fiarba 5 minute - fara capac - la foc potrivit.
Se spala rosiile, se taie in 4 si se asaza peste aluat, impreuna cu ceapa, cubuletele de vanata si branza taiata fasii. Se presara cu frunzulite de cimbru si ace de rozmarin si se coace circa 30 de minute in cuptorul incins la 200 grade C.
Cand tarta este gata, se scoate din cuptor si peste fasiile de branza se presara piper.
|