Salată de ton cu năut și sfeclă roșie
Rețetă tradițională din Spania
Rețetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 1 h 20 min.
Complexitate: redusă
Porții: 10
Ingrediente: 800 g năut, 500 g sfeclă roșie fiartă, 3 cepe, 500 g ton din conservă, 2 pahare maioneză.
Mod de preparare: Se lasă năutul la înmuiat în apă cu sare de seara pînă a doua zi. Se fierbe circa o oră năutul și cînd s-a fiert se scurge și se lasă să se răcească. Se taie sfecla roșie fiartă pai, se toacă mărunt ceapa și se mărunțește tonul scurs cu o furculiță. Se amestecă toate ingredientele și se adaugă maioneza.
|