Sos de roșii
Timp de preparare: 20 min.
Complexitate: redusă
Porții: 4
Ingrediente: 8-10 roșii, unt, 1/2 lingură de făină, 1 ceașcă zeamă de carne, 1 frunză de dafin, pătrunjel, zahăr, sare, piper.
Mod de preparare: Se face un rîntaș alb cu o jumătate lingură de unt și tot atîta făină. Se stinge cu o ceașcă de zeamă de carne. Se adaugă roșiile coapte, rupte în bucăți, o frunză de dafin, puțin pătrunjel verde, o bucățică de zahăr, sare, piper (la alegere). Se lasă să fiarbă la foc mic, pînă ce roșiile se fac ca un piure. Se trece prin sită, se lasă să mai dea vreo două clocote. Dacă e prea gros, se subțiază cu puțină zeamă de carne. După ce s-a luat de pe foc, se adaugă o bucățică de unt proaspăt cît o nucă.
|