Stavrizi grecești
Rețetă tradițională din Grecia
Rețetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 50 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 1,5 kg stavrizi, 300 ml vin alb, 50 ml apă călduță, 80 ml ulei, piper pisat, ienibahar măcinat, pătrunjel, mărar, tarhon, o lămâie mare.
Mod de preparare: Într-o tavă adâncă se așază în straturi mărarul, pătrunjelul și tarhonul (spălat, fără a fi tocat). Deasupra se pun stavrizii, cap la coadă, în rând, apoi se toarnă vinul amestecat cu ulei și apă, mirodeniile și sarea. Tava se acoperă cu un capac și se dă la cuptor, unde se lasă cam 35-40 minute. Se scoate cu grijă peștele, se aranjează pe un platou, deasupra se toarnă sosul din tavă, strecurat.
Se servește cald, cu cartofi fierți, sau rece, cu salată verde.
|