Vinete la cuptor cu sos alb
Rețetă lacto-vegetariană
Timp de preparare: 45 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 1 vanata frumoasa (sau doua mai mici), 2 rosii mari, 2 catei de usturoi, 100 g smantana, 50 g cascaval ras, 50 g unt, o lingura faina, 1 1/2 ceasca lapte, sare, unt pentru prajit.
Mod de preparare: Se spala vanata, se zvanta, se taie codita si apoi se taie rondele groase de 1 cm. Se sareaza rondelele si se prajesc in unt incins, pana ce se rumenesc pe ambele parti (se prajesc repede, ca sa nu absoarba prea mult unt). Din 25 g de unt, faina si laptele se face un sos alb, nu prea gros, care se toarna intr-o forma. Se asaza deasupra rondelele de vanata una langa alta si pe fiecare se toarna putin usturoi pisat amestecat cu apa (mujdei). Apoi se pune cate-o felie de rosie, putin cascaval ras, putin unt si cate o lingura de smantana groasa, se baga la cuptor si se lasa circa 30 de minute. Se servesc calde.
Sosul alb: Intr-o craticioara se fierbe laptele cu untul si cand clocoteste se toarna faina desfacuta cu putina apa rece, amestecand intruna ca sa nu se formeze cocoloase. Se lasa sa fiarba 15 minute si se adauga sare si piper.
|