Povestea vasului crãpat

O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfecþiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"

Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori,
insã pe cealaltã nu?" "Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat
seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi."
"De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospãteazã casa."

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult! Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.


Morala: Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!

povestea asta ne invata sa vedem partea plina a paharului, si nu cea goala. din punctul meu de vedere, pentru a reusi ceva, trebuie sa existe si un lucru, care sa ingreuneze putin situatia.

"-Lamurirea e ca figurile biblice sunt in afara de adevarul istoric.Biblia e o carte cuvioasa,buna pentru credinciosi.Ea iti cere sa crezi nu sa cercetezi.
-Spune-mi, atunci,daca ai putea tu sa crezi intr-un Dumnezeu care ucide naprasnic pe toti copii unui tata,asa,de gust,ca sa-l incerce?... Ar trebui sa aibe o inima de adevarat talhar!...
La cuvantul acesta, preotul se ridica, fript :
-Va las!..zise el.Locul meu nu mai e intr-o casa in care Dumnezeu e batjocorit!...
-Asta e tot ajutorul pe care poti sa-l dai unui Iov ca mine? intreba mos Anghel.Trei copii am avut, si pe toti trei i-am pierdut.Ce nelegiuire am savarsit,oare,pentru ca Dumnezeul tau sa ma pedepseasca cu atata cruzime?
-Nenorocitule!...Mila cereasca te alesese ca sa te treaca in randul mucenicilor ei,care se bucura de viata vesnica!...
-Mila ta cereasca ar fi facut mai bine sa ma lase sa ma bucur de viata de om pe pamant,care-mi placea,si sa nu faca din mine un betiv fara familie si fara Dumnezeu.
-Nimeni nu-i vrednic sa judece faptele Domnului!...
Zicand acestea preotul blagoslovi si pleca.
*
-Anghel,ii zise sora-sa,dupa plecarea varului lor,n-ai fost cuviincios cu parintele Stefan;ai uitat ca e preot.
-Dimpotriva,soro,tocmai fiindca e preot am tinut sa-i spun ca nu mai cred in snoave popesti.A lor e vina,daca astazi eu nu mai am credinta in Dumnezeu.De ce s-au apucat sa ne dea un arhitect atotputernic si care se amesteca intruna in viata noastra?
Nimic nu e adevarat in povestea asta.Dar adevarul trebuie sa fie undeva.Unde?Nu stiu.Ce stiu e ca traim ,suferim si murim prosteste,fara sa stim nici de ce,nici cum.Mai stiu ca marea noastra greseala e ca alergam prea tare dupa fericire,pe cand viata ramane nepasatoaredorintelor noastre; daca suntem fericiti,e din intamplare; iar daca suntem nenorociti, e tot din intamplare. In marea asta plina de stanci, care e viata, barca noastra e dusa in voia vanturilor si,oricat am fi de iscusiti,nu putem ocoli mare lucru.Si e zadarnic sa-nvinuim pe cineva,ori sa ne punem nadejdea in ceva; esti sortit fericirii,ca si nefericirii,inainte de-a iesi din pantecul mamei tale. Fericit e cel ce simte cat mai putin, ori deloc. Nimicul pe care-l cere, viata i-l da. Si nenorocit e cel ce simte si vrea; el n-are niciodata indeajuns.
*
Adrian isi petrecu unchiul la vizuinea lui.Anghel se opri inaintea usii si zise nepotului sau in momentul despartirii:
-Adriene!...Am sa mor de curand,caci matele imi sunt arse de rachiu.Priveste-ma bine si adu-ti aminte,ori de cate ori vei voi sa scuipi un betiv,ca eu,unchiul tau Anghel,om curat si iubitor de viata curata,am ajuns betiv si am murit betiv DIN VINA NIMANUI."
din Chira Chiralina de Panait Istrati.
(e un apropo la lectia de viata )